Prison Fellowship Romania

Istoric

Prison Fellowship a fost infiintata in SUA in 1976 ca o organizatie non-profit bazata pe voluntariat, fiind fondata de Charles W. Colson imediat dupa eliberarea acestuia din inchisoare unde ispasise o condamnare pentru implicarea sa in renumitul scandal politic "Watergate" din timpul administratiei Nixon.

Anterior acestei condamnari, dl. Colson era consilierul principal al presedintelui american Richard Nixon. La doar trei ani de la infiintarea PF din SUA, o data cu aparitia unor initiative similare in Anglia, Australia, Canada, Costa Rica, Noua Zeelanda are loc asocierea organizatiilor nationale PF in PFI, o miscare globala bazata pe voluntariat pentru bunastarea spirituala, morala, sociala si fizica a detinutilor, a fostilor detinuti, a familiilor lor, a victimelor infractiunilor precum si a tuturor autoritatilor implicate in procesul de justitie. Intre timp, Prison Fellowship a ajuns cea mai extinsa si mai apreciata misiune de genul acesta din intreaga lume, activa pe toate continentele lumii prin aproximativ 100.000 de voluntari care lucreaza intr-o retea de 105 de organizatii nationale.

In 1992, d-l Constantin Asavoaie il intalneste pe Charles W. Colson si hotarasc impreuna sa deschida o filiala PF in Romania. In acelasi an, d-l Constantin Asavoaie infiinteaza PFR imbratisand vocatia PFI si incepe prin a construi o capela in fiecare inchisoare din tara. Pana in prezent, Prison Fellowship Romania a ajutat la construirea a 35 de capele si biserici din toata tara, atat in incinta penitenciarelor cat si in afara acestora.

De asemenea, in perioada de doar putin peste zece ani de la infiintare, PFR a ajuns a doua organizatie membra a PFI ca dimensiuni si importanta (dupa organizatia din SUA) cu un numar de peste 5000 de voluntari care isi desfasoara activitatea in toate cele 37 de penitenciare din Romania.

Pe langa activitatea din penitenciare, PFR ofera asistenta si unui numar de aproximativ 400 de persoane in cele 6 centre ale sale:

Activitatea de cercetare desfasurata in cadrul acestor centre de catre o echipa de profesionisti formata din asistenti sociali, juristi, psihologi, educatori, este concretizata in numeroase proiecte elaborate cu scopul de a optimiza serviciile de care beneficeaza clientii PFR.

Prison Fellowship Romania este condusa de d-l presedinte Constantin Asavoaie, Membru al Adunarii Nationale a Bisericii Ortodoxe Romane, avandu-l director executiv pe d-l Cristian Tripon, si un consiliu director din care face parte si Preasfintitul Vasile Somesan.

 
Home
Despre noi
Istoric
Viziune
Misiune
Credo
Programe
Centre
Inchisori
Proiecte
Parteneri
Donatii
Distinctii
Contact
 
:: English ::
  inapoi sus