Centrul de Zi pentru Copii, de pe strada Sobarilor, este un loc unde 35 de copii, cu vârste cuprinse între 9 si 17 ani vin cu drag în fiecare zi după orele de școală.

Aici sunt întâmpinați cu afecțiune de către personalul PFR, format din asistenti sociali, psihopedagog, psiholog și voluntari, alături de care, ca și într-o familie mai mare, iau o masa calda care să le încarce bateriile pentru activitățile care urmează.  

La centru copiii sunt ajutați să își facă temele, majoritatea au nevoie de meditații suplimentare la disciplinele şcolare la care au rezultate slabe. Aici au parte de tot sprijinul de care e nevoie ca să își îmbunătățească performanţele școlare. Psihopedagogul lucrează cu copiii pentru a-i motiva să valorizeze educaţia, să frecventeze şcoala şi să se integreze în mediul şcolar.

O mare atenţie se acordă formării şi dezvoltării valorilor, atitudinilor şi abilităţilor pro-sociale ale copiilor, rezolvării problemelor de natură emoţională, cognitivă sau comportamentală precum şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă.

In acest sens, copiii  sunt incluşi în programe de asistare psiholo-socială individuală şi de grup desfăşurate de psiholog şi asistenţii sociali de la centru.

Nu lipsesc nici programele de distracție și recreere, activități sportive, ieșiri în natură sau în oraș, tabere și excursii desfășurate în perioada vacanțelor școlare.

Copii care frecventează centrul provin din familii cu mulţi copii,familii monoparentale sau dezorganizate, familii în care parinţii se află în şomaj de lungă durată sau care nu au avut un loc de muncă niciodată. Unele familii se confruntă violenţă emoţionala şi fizică, alcoolism, iar stilurile parentale de educare, îngrijire şi supraveghere a copiilor, sunt deficitare în cazul majorităţii parinţilor.

Specialiştii centrului lucrează şi cu părinţii pentru a-i ajuta să se constituie în modele pozitive pentru copiii lor, să dobândească abilităţi adecvate de educare şi supraveghere a acestora şi să se integreze mai bine în comunitate

Pe langă masa caldă zilnică, oferim ocazional donaţii de rechizite, haine, alimente şi materiale pentru igiena personală. Programul de sprijin material vizează asigurarea nevoilor de bază în vederea creşterii calităţii vieţii copiilor.

Prin urmare, toate activităţile Centrului de Zi adresate copiilor si parinţilor urmăresc diminuarea riscului exluziunii sociale şi abandonul şcolar cu care se confruntă copiii, riscuri determinate de mediul familial şi social în care aceţia traiesc.

Obiective/rezultate :

  • formarea şi consolidarea valorilor, atitudinilor şi abilităţilor pro-sociale ale copiilor
  • integrarea socială a copiilor prin activităţi constructive de petrecere a timpului liber desfăşurate în comunitate şi bazate pe resurse provenite din comunitate
  • îmbunătăţirea performanţelor şcolare şi/sau reintegrarea acestor copii în sistemul formal de învăţământ
  • îmbunătăţirea competenţelor parentale de îngrijire, educare şi supraveghere a copiilor

 Activităţi:

  • Program de asistare socială şi psihologică individuală (consiliere individuală destinată atât copiilor, cât şi părinţilor acestora)
  • Activităţi de colaborare cu alte instituţii/organizaţii în vederea obţinerii de către copii şi părinţi a unor servicii sociale, medicale, educaţionale şi juridice existente în comunitate
  • Programul de consiliere de grup (destinat formării şi consolidării conduitei pro-sociale a copiilor)
  • Programul de asistare pedagogică (activitatea de reintegrare a copiilor în sistemul formal de învăţământ destinată acelor copii care au abandonat şcoala şi îndeplinesc condiţiile necesare reînscrierii la şcoală)
  • Activitatea de meditaţii destinată copiilor care au rezultate slabe şi foarte slabe la învăţătură
  • Activităţi de supraveghere a realizării temelor destinate tuturor copiilor care urmează o formă de învăţământ
  • Programe de petrecere a timpului liber (activităţi sportive, tabere şi excursii desfăşurate în perioada vacanţelor şcolare, precum şi o serie largă de activităţi recreative desfăşurate în cadrul centrului de zi sau în comunitate)
  • Programe de sprijin material precum oferirea de rechizite şcolare, plata unor cursuri extraşcolare, plata transportului copiilor de la domiciliu la Centrul de Zi şi oferirea zilnică a unei gustări
Acest site folosește cookie-uri. Acestea ne ajută să oferim o experiență vizuală și funcțională optimă.
Prin navigarea pe acest site vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi mai multe despre cookie-uri aici.